Utilitatea unui CONCURS DE FIZICA CREATIVA sau CE MOTIVE AVEM SA ACORDAM ATENTIE CREATIVITATII STIINTIFICE A ELEVILOR PRIN STUDIUL FIZICII?

„Personalitatea creatoare este aceea care isi dezvolta la maximum toate posibilitatile
si care functioneaza din plin” (Rogers, C.R.,1959).

     Traditional, relatia dintre randamentul scolar si performanta creativa a elevilor este interpretata in termenii corelatiei observate slabe dintre inteligenta si creativitate. Cum inteligenta si creativitatea apar contradictorii („lipsa creativitatii este dominatia intelectului”, Stein, M.I., 1962), se sugereaza ca randamentul scolar si performantele creative „acopera realitati diferite”. In ciuda creativitatii inerente a oricarei activitati de invatare, modelele si instrumentele traditionale de masurare a succesului scolar ignora performantele de tip creativ. Gandind in acesti termeni, putini dintre elevi vor fi observati creativi. In realitate, precizeaza T.M. Amabile (1997), „creativitatea nu descrie un elev, ci expresii creative: idei, comportamente si produse originale si utile. (...) Orice elev normal dezvoltat este capabil de o activitate creativa intr-un anumit domeniu la un moment dat”. Orice elev are diponibilitati creative care apar nu doar la elevii supradotati: aptitudinile speciale, imaginatia, cutezanta, ingeniozitatea, nonconformismul „sunt dimensiuni ale personalitatii care se invata in sistemul de invatamant” (Stoica, A., 1983). Scopul oricarei educatii creative este acela „de a da elevului posibilitatea sa foloseasca din plin intregul sau potential” (Landau, E., 1979), iar „discrepanta dintre capacitatea creativa innascuta si performantele creative ale unui elev poate fi atenuata printr-o educatie bine orientata”, de la o invatare necreativa la o invatare creativa (Parnes, S.J., 1962).
       Manifestarea conduitei creatoare a elevilor prin studiul fizicii depinde de cadrul favorabil realizat in scoala. Profesorul de fizica are rolul decisiv in depistarea si dezvoltarea aptitudinilor creatoare ale elevilor, plecand de la particularitatile lor individuale, folosind strategii participative, adaptand ritmul de invatare la nevoile, posibilitatile si interesele lor, realizand parcursuri scolare individualizate, motivante pentru elevi, „orientate spre inovatie si spre implinirea personala” (Programele de fizica pentru clasele a IX-a si a X-a). Exercitarea unei influente pozitive de catre profesor in acest sens, intensificarea dezvoltarii aptitudinilor creative constituie dimensiuni de baza ale curriculumului actual de fizica. Din perspectiva acestuia, invatamantul de fizica trebuie orientat catre o educatie mai echitabila si mai eficienta, centrata pe nevoile de invatare si pe dezvoltarea competentelor stiintifice ale fiecarui elev. Noile programe scolare, manualele alternative, ghidurile metodologice, bazele noi ale relatiei profesor-elev pornesc de la cerinta structurarii unui „invatamant pentru elevul concret, iar nu unul uniform si unic pentru toti, conceput pentru un elev abstract” (Crisan, Al. s.a., Curriculum National pentru invatamantul obligatoriu. Cadru de referinta, M.E.N., Consiliul National pentru Curriculum, Bucuresti 1998, p. 14), de la necesitatea de a-i face pe elevi sa se simta in siguranta in scoala, acceptati, eliberati de inhibitii intr-un climat propice exprimarii personalitatii unice a fiecaruia.
      Studiile romanesti (Stoica, A., 1983) surprind tendinta creativitatii elevilor, cu exceptia fluiditatii gandirii, de a scadea constant (cu unele paliere) in perioada scolaritatii. Printre cauze se afla caracterul preponderent verbal al invatamantului, ponderea mare acordata memorarii si reproducerii cunostintelor, gandirii convergente (problemelor cu solutie unica), lipsa ragazului in invatare pentru etapa de reflectie si de imaginatie creatoare esentiala din punctul de vedere al dezvoltarii cognitive - pe larg, un invatamant care nu angajeaza si nu masoara decat in parte potentialul real al elevilor. Iar acest potential „nu numai ca nu evolueaza in asemenea conditii, dar duce la scaderea capacitatilor psihice, diminuand sansele de dezvoltare si de succes” (Ph.E. Vernon).
      Accentul pus in predarea fizicii pe stocarea de informatii, pe reproducerea continuturilor, nu pe dezvoltarea capacitatii elevului de a judeca, de a opera independent (original) cu ceea ce invata, autoritatea absoluta a profesorului, conventionalismul metodelor de predare, rutina din continutul si practica scolara – pe scurt, un invatamant centrat pe continuturile programei scolare si nu pe posibilitatile fiecarui elev - reprezinta „cai de limitare a inventivitatii si de uniformizare a personalitatii” (V. Löwenfeld). In scoala conventionala, exista o saracie a situatiilor de invatare, „bazate pe interactiunea elevilor cu informatia despre realitate si mai putin cu realitatea insasi”, „un invatamant logocentric si magistrocentric” (Balica, M. s.a., 2004), „ce cultiva mai ales stereotipiile si gandirea conformista, franand dezvoltarea spiritului critic si creativ” (S.I. Shapiro). Daca elevii „manifesta un comportament stereotip, imitativ, este pentru ca asa au fost deprinsi, le lipsesc modelele si deprinderile necesare activitatii creative” (A.W. Forshay). Pentru educarea creativitatii elevilor prin studiul fizicii pledeaza cel putin un important motiv de ordin psihopedagogic: invatarea creativa „este un mod de a asigura sanatatea psihica a elevilor” (Rogers, C.R., 1959), iar siguranta psihologica resimtita de elevi, eliberarea de blocaje sunt premise esentiale ale manifestarii creatoare (Amabile, T.M., 1997).
      Cunostintele nu determina creativitatea, dar o pot favoriza daca sunt insusite in mod creativ - corelate cu interesele intrinseci ale elevilor pentru invatare, cu profilul intelectual si cu abilitati de gandire creativa. Cercetarea psihopedagogica, documentele oficiale abordeaza sistematic statutul si sarcinile scolii creative. Dar, la nivelul tehnologiilor didactice, scoala nu raspunde printr-o practica propriu-zisa in acest sens. Unii elevi, parafrazand pe T.M. Amabile, sunt norocosi sa aiba in preajma un profesor sau un parinte care sa-i indemne sa-si descopere propria motivatie interioara pentru a invata fizica intr-un mod creativ.

           Ce ne lipseste sa abordam cu responsabilitate predarea fizicii in mod creativ?

     Un motiv ar fi absenta din curriculumul scolar a interfetei metodologice necesare dintre psihopedagogia generala a creativitatii si educatia creativitatii la nivelul disciplinei. Curriculumul de fizica axat pe invatarea creativa implica design-ul instruirii pe baza unor modele specifice si operationale, nu aleatorii si functie de entuziasmul unei generatii de profesori. In al doilea rand, parafrazand pe A. Stoica (1983), se pretinde profesorilor sa dezvolte la elevi creativitatea, dar conceperea si masurarea in mod oficial a randamentului scolar ignora randamentul creativ specific disciplinei. Conceptul de randament scolar, prin intelegerea sa curenta, dar mai ales prin instrumentele de masurare acorda pondere indeplinirii de catre elevi a unor sarcini de tip reproductiv-aplicativ, lipsite de potential creativ. Ori, fizica predata in scoala nu este atat un depozit de cunostinte, cat un mod de cunoastere si o cale de a invata. A invata creativ presupune ca elevii sa creeze valori si sensuri proprii pentru ceea ce ei invata, fata de care conceptul curent de randament scolar este neadecvat. In al treilea rand, in mod nefavorabil pentru generatii de elevi, invatarea a fost vazuta ca un proces „in sens invers” (Dawson, G., 1992): „de la intelegerea si memorarea noilor cunostinte, la operarea cu ele” (aplicare in situatii previzibile). Dimpotriva, invatarea creativa este procesul prin care elevii, plecand de la cunoasterea initiala, creeaza noile cunostinte in sens direct (cunostinte propriu-zise), ca baza pentru o noua invatare. Invatarea in sens direct este sinonima gandirii care produce noi cunostinte (Arnold, J.E., 1962, Guilford, J.P., 1967), analoaga proceselor creative, proceselor reale de rezolvare a problemelor, „prin modelarea unor idei sau ipoteze, testarea acestor idei si comunicarea rezultatelor obtinute” (Torrance, E.P., 1962).
      Creativitatea este un produs si o cerinta a societatii contemporane si trebuie sa devina in scoala obiectul unor actiuni planificate, prin care este dezvoltata deliberat (Stoica., A., 1983). Profesorii de fizica sunt solicitati sa ofere elevilor bazele unei culturi stiintifice autentice, in lumina formarii unor deprinderi de rezolvare de probleme necesare vietii in colectivitate.
      Concursul de fizica creativa „Stefan Procopiu” isi propune sa ofere profesorilor de fizica instrumente de lucru sprijinind aplicarea curriculumului si insusirea de catre elevi a cunostintelor intr-un mod axat pe invatarea creativa, promovand sub factorii creativitatii stiintifice noi categorii de performanta scolara, noi modele de succes (randament) scolar.

© Iulian Leahu, August 2006